GHID DE PRIM AJUTOR ÎN CAZUL URGENŢELOR SPIRITUALE

EXPERIENŢE DE TIP PSIHOTIC, BIPOLAR ŞI EXPERIENŢE TRANSFORMATIVE SPIRITUAL

Destrămarea interioară e urmată de reconfigurare şi de evoluţie. Şi oricât de dificil pare, întotdeauna e vorba despre evoluţie, dacă îi dăm voie vieţii să ne transforme.

Visions-Wallpapers-8
Cameron Grey – Visions

“Urgenţele spirituale sunt situaţii de criză în timpul cărora procesul evoluţiei şi schimbării psiho-spirituale devine haotic şi copleşitor.  Oamenii pot deveni temători şi confuzi, având dificultăţi în a se descurca în activităţile cotidiene, la serviciu şi în relaţiile interpersonale. Uneori, astfel de experienţe rezultă dintr-o implicare intensă în practici spirituale precum meditaţia sau yoga sau ingerarea de substante psihedelie. În esenţă, trezirea spirituală este un proces tumultuos, dar nu este un semn de boală mentală.”

Simptome:

  • Să fii bombardat cu experiențe interioare neobișnuite și/sau informații necunoscute până atunci.
  • Sistemele de credință vechi și modalitățile de funcționare îți sunt contestate, puse la îndoială sau nu mai sunt valabile.
  • Găsești dificil să faci față cerințelor vieții de zi cu zi.
  • Ai dificultăți în a distinge lumea transpersonală / spirituală de lumea realității împărtășite.
  • Experimentezi fluxuri energetice puternice prin trup.
  • Simți o dorință puternică să comunici aceste experiențe.
  • Simți că ai puteri neobișnuite sau paranormale și că ești singurul din lume care știe „adevărul”.
  • Ai senzația că o să mori.
  • Experiențe telepatice și comunicare din spirit.
  • Experimentarea vieții ca o iluzie sau un vis.
  • Ce s-a întâmplat cu mine? Ce fac acum?
  • Îndoială asupra propriei sănătăți mentale. O iau razna? Înnebunesc? Sunt oare singura persoană care are asemenea experiențe?
  • Anxietate, dezorientare.
  • Gestionarea unei varietăți de emoții – inclusiv furie și depresie – asupra faptului că „ai fost trimis înapoi” (adesea experimentate după o experiență în apropierea morții sau o experiență similară).
  • Sentimentul de a nu mai aparține lumii.
  • Experimentarea unei perioade de doliu pentru pierderea propriei identități sau vechii vieți apriori experienței.
  • Criză de identitate, chestionarea sau găsirea propriei identități.
  • Preocuparea asupra lumii spirituale în detrimentul familiei, job-ului sau prietenilor.
  • Depresie sau tendințe suicidale – dorința disperată de a te întoarce – „dorul de casă”. Dorința de părăsire a propriului trup (moarte) pentru a te întoarce „acasă” din nou.
  • Anxietate în privința morții sau a vieții de după moarte (adesea după o experiență înfricoșătoare ) sau senzația ca ești pedepsit în aceasta realitate (experimentarea vieții ca un iad).
  • Un sentiment de a nu merita o asemenea experiență minunată.
  • Frică și confuzie cu privire la aspectele inconștiente sau problemele psiho-emoționale ce ies la suprafață spontan.
  • Treziri de tip kundalini, informații aici: http://biologyofkundalini.com/

Sugestii pentru cei aflati in urgenta spirituala si pentru apropiatii lor

  1. Lucrează în echipă

Dacă încerci să ajuţi pe cineva aflat în urgenţă spirituală coordonează-te cu alţi prieteni şi membri ai familiei pentru a împărtăşi stresul şi responsabilitatea. Dacă tu eşti cel care trece prin criză poate vei vrea să apelezi la cât mai multe persoane în care ai încredere. Conexiunea umană poate fi vindecătoare într-o urgenţă spirituală. Cu cât există mai mulţi oameni care te susţin, cu atât procesul este mai uşor pentru tine şi pentru susţinători.

  1. Frica. Încearcă să nu te panichezi

Este firesc să simţi nivele mari de anxietate şi frică în timpul urgenţei spirituale, acestea se pot prezenta ca: respiraţie superficială, palpitaţii, transpiraţie, confuzie sau atacuri de panică. De asemenea situaţia se poate înrăutăţi dacă oamenii din jur reacţionează cu frică, control şi furie. Studiile arată că dacă reacţionezi cu deschidere, blândeţe, răbdare, relaxare şi fără judecată faţă de cineva care experimentează o urgenţă spirituală poate fi de mare ajutor pentru calmarea situaţiei şi susţinerea celuilalt să treacă prin proces.

  1. Ascultă persoana fără a judeca

De ce are nevoie? Care sunt sentimentele ei? Prin ce emoţii trece? Ce se întâmplă? Cu ce putem ajuta? Câteodată suntem atât de speriaţi de suferinţa altcuiva încât uităm să-l întrebăm cu ce îl putem ajuta. Atenţie! Nu te certa cu cineva în criză: punctul său de vedere ar putea fi incoerent dar emoţiile/sentimentele sale sunt reale şi este nevoie să fie ascultate. Odată ce criza a trecut, te va putea asculta mai bine. Dacă treci printr-o urgenţă spirituală spune-le oamenilor ce simţi şi de ce anume ai nevoie. Este dificil să ajuţi oamenii care nu îşi comunică nevoile şi sentimentele.

  1. Insomniile pot contribui la amplificarea crizelor

Foarte mulţi oameni ies din criză dacă se odihnesc. O primă prioritate la internare este  accea de a seda pacientul pentru a-l adormi în cazul în care acesta a fost deprivat de somn. În timpul urgenţei spirituale tiparele normale de somn pot fi întrerupte, ceea ce este ok pentru o scurtă perioadă de timp. Însă, în cazul în care insomnia persistă, se poate ajunge la atacuri de panică şi anxietate.

  1. Crează un spaţiu personal care să ofere siguranţă

Încearcă să reduci drama şi să detensionezi situaţia cât de mult se poate. O vizită de câteva zile la altcineva acasă, îţi poate oferi un spaţiu pentru a te relaxa, a respira şi a observa o nouă perspectivă. Poate există prieteni care pot veni, în ture, să te susţină şi să petreceţi timp împreună: să gătească mâncare sănătoasă, să ascultaţi muzică plăcută, să te scoată afară pentru puţină mişcare, să-ţi asculte experienţele.

Adesea oamenii se simt singuri şi neglijaţi când trec printr-o urgenţă spirituală, dacă vei face un efort pentru a le crea un spaţiu de siguranţă, poate însemna foarte mult. Dacă susţii pe cineva care trece printr-o urgenţă spirituală, asigură-te că nevoile sale de bază sunt satisfăcute: mâncare, apă, odihnă, cămin, mişcare fizică şi dacă este cazul: atenţie specială (terapie).

  1. Apelarea la poliţie şi spitale nu trebuie să fie opţiunea prioritară

Dacă te confrunţi cu o persoană care traversează o urgenţă spirituală, ia legătura cu cineva apropiat, care cunoaşte bine persoana. Au fost încercate toate opţiunile? Spitalizarea a ajutat în trecut? Au fost internarea în spital sau contactul cu poliţia experienţe traumatice? Nu cumva se exagerează situaţia?

Nu presupune că întotdeauna cel mai bun lucru este să plasezi responsabilitatea în mâinile unei “autorităţi”.

În cazul în care cineva este internat în spitalul de psihiatrie, fii precaut cu privire la diagnosticul pe care îl va primi.

  1. Capcana spiritualităţii

Este esenţial să selectezi cu grijă lecturile şi practicile din domeniul spiritualităţii deoarece, la un moment dat, te poţi intoxica cu foarte multe informaţii şi sisteme de credinţă care se contrazic unele pe altele şi neştiind ce “adevăr” să alegi, apare confuzia mentală şi poţi intra în urgenţă spirituală.

  1. Substanţele entheogene, psihedelicele, drogurile recreaţionale

Există un număr din ce în ce mai mare de oameni care ajung să fie internaţi după ce au avut experienţa de a intra în contact cu o substanţă psihedelică sau entheogenă (cannabis, ayahuasca, DMT, LSD, ciuperci halucinogene, MDMA etc.). Mulţi iau contact cu aceste substanţe fără să fie conştienţi că sunt instrumente puternice care pot ajuta în procesul de dezvoltare personală. Dacă intoxicația este puternică, se pierde controlul asupra conținutului și apariția gândurilor negative nu e doar ceva verbal, ele sunt personificate, negativul este trăit organic și, în funcție de sistemul simbolic al fiecărei persoane, fricile iau diferite forme (pot apărea demoni, zeități). Astfel, apar așa-numitele “trip-uri” negative. Care e soluția? Înțelegerea ideei că intoxicația ridicată duce la pierderea controlului și accesarea profunzimilor propriei minți nu e un joc sau o activitate recreațională, ci un salt în necunoscut, în amintiri, bucurii și frici. Mai multe informaţii găseşti aici: http://www.armonie.ro/ghid-pentru-constientizare-si-transformarea-interioara/, secţiunea “Entheogens: substanțele psihedelice și spiritualitatea

Gandurile de sinucidere si autoflagelarea

Chiar dacă o criză poate conduce la evoluţie şi vindecare pot exista momente când simţi că eşti în întuneric total, speriat şi în pericol. Este comun să experimentezi gânduri de sinucidere sau dorinţe de autoflagelare în această situaţie. Sunt totuşi o mulţime de lucruri care pot ajuta să gestionezi situaţia. Multe dintre acestea le poţi găsi pe site-ul: https://www.metanoia.org/suicide/.

Şi alţi oameni au simţit suferinţă profundă şi au reuşit să iasă din ea. Şi tu poţi!

  1. Dorinţa de sinucidere nu înseamnă că vei renunţa la viaţă.

Dacă ai gânduri de sinucidere, inseana că există o nevoie profundă de schimbare, îţi doreşti ca lucrurile să fie diferite. A-ţi dori ca această viaţă să se termine nu exclude începutul unei noi vieţi mai bune, dar poţi avea sentimentul că acest lucru este peste puterile tale.

Imaginează-ţi cum ar arăta o viaţă mai frumoasă şi observă cum este posibil să se realizeze dacă ai răbdare ca lucrurile să se aşeze şi să integrezi experienţa. Transformă energia produsă de aceste gânduri de sinucidere în curajul de a-ţi schimba viaţa. Ia în calcul că poate ceea ce vrei să sfârşeşti este un mod de a te comporta sau un tipar/convingere/sistem de credinţă care nu îţi mai serveşte şi nu viaţa însăşi.

  1. Dorinţa de sinucidere duce la izolare

E vital să găseşti pe cineva cu care să vorbeşti, cineva care să îţi ofere confidenţialitate la un nivel profund, cineva care nu va judeca şi nu va respinge ceea ce ai tu de spus, cineva în care să ai încredere. Nu trebuie să te simţi ruşinat pentru ceea ce trăieşti. Recunoaşterea vulnerabilităţii poate fi înspăimântătoare, dar odată ce ne deschidem faţă de o altă persoană, acest lucru poate aduce eliberare şi te va ajuta să te simţi în siguranţă.

  1. Gândurile de sinucidere sunt adesea rezultatul unei voci critice sau credinţe care distorsionează adevărul despre tine.

Poate fi vocea unui părinte, a partenerului, a unei persoane care te-a abuzat, cineva care te-a trădat, toate acestea la un loc sau o versiune negativă de-a ta care priveşte viaţa prin filtrul depresiei şi anxietăţii. De obicei această voce nu percepe corect realitatea – verifică-ţi perspectiva apelând la o persoană de încredere şi găseşte ajutor pentru a înceta să mai crezi în aceste voci. Nu eşti un “ratat”, iar schimbarea este posibilă. Nu eşti singur. Există şi alţi oameni au trecut prin acest proces, au simţit durerea ta şi au găsit moduri prin care să îşi schimbe viaţa.

Trusă de prim ajutor:

* Aminteşte-ţi că nu trebuie să te laşi controlat de gândurile tale, poţi să le observi fără să acţionezi.

* Dacă simţi că vrei să îţi faci rău… aşteaptă… chiar şi pentru 5 minute… doar aşteaptă şi respiră. Acest lucru poate fi greu, dar intensitatea trăirilor tale se va dimunua.

* Sună o persoană sau un grup în care ai încredere pentru a te deschide şi a vorbi despre ceea ce simţi.

* Găseşte o modalitate sigură prin care să-ţi exprimi emoţiile care ies la suprafaţă (ex: scrie, desenează, dansează, pictează, etc.).

* Apelează la un terapeut.

Unelte ajutatoare pentru a face fata Urgentei Spirituale

Mâncarea

Aminteşte-ţi că a mânca este de ajutor. În diferite etape ale procesului poţi fi atras de diverse tipuri de mâncare. Credinţa generală este că mâncărurile mai grele sunt de ajutor pentru împământare, acestea includ: cereale, ciuperci, soia, rădacinoase, lactate şi carne. Proteina ar trebui să fie un element important în dieta ta, deşi uneori produsele animale sunt greu de digerat. În acest caz apelează la  proteine din plante: ciuperci, soia, cereale. Acestea pot fi o alegere mai bună pentru sănătatea ta.

Atenţie! Dulciurile şi zahărul pot afecta nivelul zahărului din sânge, ceea ce îţi poate dezechilibra starea emoţională. Evită băuturile stimulatoare precum: cafeaua, băuturile energizante, ceaiul negru şi băuturile acidulate; evită şi: ciocolata, alcoolul, semipreparatele şi mâncările de tip fast-food.

E important să mănânci mâncare proaspătă şi să bei multă apă.“Mănâncă puţin şi des” este cea mai sănătoasă metodă de a-ţi gestiona dieta. Postul negru îţi poate intensifica experienţa de urgenţă spirituală.

Vitaminele şi mineralele sunt prioritare pentru echilibrul tău (ex: vitamina C, vitamina B, Fier, Calciu, Magneziu). Te poţi conecta la inteligenţa corpului tău, ascultându-i nevoile în loc să crezi ceea ce mintea îţi spune că “ar trebui” să mănânci. Vom observa că trupul nostru are o înţelepciune proprie dacă suntem deschişi să îl ascultăm.

Somnul

Corpul se reface şi mintea se reorganizează în timpul somnului, de aceea este foarte important să te odihneşti. Poţi încerca diverse metode de relaxare, cum ar fi: tehnica de relaxare musculară Iacobson sau antrenamentul autogen Schultz, poţi face o baie fierbinte cu sare, poţi să foloseşti tehnici de relaxare prin respiraţie, să asculţi meditaţii ghidate, să foloseşti uleiul de Lavandă sau alte produse de aromoterapie, să bei ceai de tei, sunătoare şi muşeţel. Dacă experimentezi anxietate sau frică poţi folosi remedii naturale care ajută în calmarea sistemului nervos, cum ar fi Valeriana. Dacă remediile naturiste nu ajută, ia în considerare să ceri sfatul unui terapeut.

Terapia. Descoperă “tainele” trecutului tău.

De cele mai multe ori răspunsul la starea prezentă este generat de evenimente trecute. Un specialist (terapeut) te poate ajuta să vindeci şi să integrezi traume trecute şi să resemnifici evenimentele astfel încât să te aliniezi şi să te armonizezi. Este important ca terapeutul pe care îl alegi să îţi inspire încredere şi să te poţi deschide în prezenţa lui la un nivel mai profund. Curăţarea, conştientizarea şi integrarea trecutului sunt esenţiale în procesul transformării interioare.

Dacă nu te simţi pregătit să apelezi la un terapeut, poţi alege să îţi deschizi un jurnal în care să notezi toate lucrurile semnificative pe care le observi.  Propoziţia :

”Eliberez tot ceea ce nu mai serveşte experienţei mele.” rostită conştient, ca o mantră, poate fi de asemenea, de un real ajutor în liniştirea stărilor tumultoase şi îţi poate aduce un aport de putere personală şi de centrare.

Natura

Petrece cât mai mult timp în natură. Focusarea pe liniştea naturii îţi poate oferi un sentiment de împământare şi eliberare de confuzia care se petrece în mintea ta. Mersul desculţ prin iarbă sau pe pământ te poate ajuta să te reechilibrezi energetic.

Poate există câteva lucruri din lista următoare, pe care ai putea să le practici: grădinăritul, o plimbare prin parc sau pădure, implicarea într-o acţiune ecologică. Depăşeşte-ţi limitele: permite-ţi să te murdăreşti, joacă şi contactul cu pământul pot fi vindecătoare. De asemenea petrece timp în prezenţa animalelor de companie care pot fi de un real ajutor în procesul de transformare.

Exercitiile fizice

Mulţi oameni găsesc exerciţiile fizice precum: alergatul, ciclismul sau innotul foarte folositoare datorită cantităţii crescute de energie vitală care se experimentează în corp. Alţii găsesc potrivite, mai de grabă, plimbările sau tehnicile yoga. Găseşte ceva ce se potriveşte nevoilor tale.

Practicile spirituale

La începutul unei urgenţe spirituale este recomandat să se oprească orice practică spirituală. Acestea pot fi reintroduse gradual odată cu trecerea timpului.

Creativitatea si Exprimarea de Sine

Mulţi oameni resimt urgenţa spirituală ca fiind perioada în care energia lor creativă este foarte activă. Pictura, desenul, lucrul manul pot fi folosite ca metode de exprimare a acestei energii prin intermediul cărora se pot elibera emoţii şi poţi obţine o focusare mai bună, şi conştientizare de sine. Bucură-te de procesul de creaţie şi exprimare, nu te focusa pe rezultat. Lasă-te în voia momentului. Chiar dacă rezultatul creaţiei tale pare dezordonat, aminteşte-ţi că dezordinea este bună, haosul şi ordinea fac parte din acelaşi proces şi ambele sunt la fel de necesare.

Dansul, mişcarea, shaking-ul, cântatul la voce sau instrumente pot duce la o eliberare enormă de energie. Chiar şi când ai o zi proastă, dansul pe muzica preferată are asupra ta un efect pozitiv, ajutându-te să te reechilibrezi. Dă muzica tare şi permite sunetelor să iasă, inclusiv ţipetelor pe care le-ai reprimat, acestea pot avea un efect de catharsis şi eliberare emoţională.

Lucrurile precum scrisul prozei, poeziei, aruncarea lucrurilor vechi (sau donarea), reamenajarea mobilierului în casa, ajută la reorganizarea mentală şi exprimarea creativităţii.

Acceptarea şi validarea

Poate cea mai importantă parte a procesului este acceptarea că eşti într-un proces de transformare, de evoluţie. Acceptarea face procesul să fie mai puţin dureros, detensionează mintea şi corpul şi minimizează timpul. Rezistenţa în faţa acestui proces natural de evoluţie duce la accentuare stărilor prin care treci. Acceptă cu blândeţe orice apare şi încearcă să nu etichetezi prin filtrele de bun/rău ceea ce observi.

Observatorul

Deşi uneori, în tumultul transformării, poate fi dificil să îl observi, este important să ştii că în spaţiul tău interior există un martor, un observator care participă în mod obiectiv, neutru, la experienţă. Îndreaptă-ţi atenţia, în mod conştient, de câte ori poţi, către martorul tău interior şi observă-i liniştea. Dezvoltă o metodă personală de a intra în contact cu observatorul  (ex: gândeşte-te că priveşti viaţa prin lentila unei camere de filmat). La un moment dat vei constata că nu mai este nevoie să faci niciun efort pentru asta şi ca identificarea cu observatorul devine un proces natural.